Viitor

Va veni o vreme când și durerea se va măcina
Zdrobită de malaxorul viselor
Ce au uitat să se împlinească
Atunci se vor naște zei noi
Îmbrăcați în haine de marmură
Măștile ne vor zâmbi de pe clădiri înalte
Atât de înalte încât gândul
Nu le poate cuprinde

Va veni o vreme când speranța însăși
Va fi disecată în mii de fărâme
În care nimeni nu mai crede
Păsări mari fără pene
Vor cerceta orizontul
și vor închide granițele cunoașterii
îngânat de copii fără chip
timpul va naște uitare.