Aerul ăsta e răcit de durerea
mamelor care îşi plâng fiii...
toamna le transforma bocetul în vânt
azi nu mai poate fi soare
ne vor apăsa norii carunţi
până ce sufletele sacrificate
îşi vor găsi pacea.
îmi e străina lumea asta,
nu pot face din lacrimi templu...
timpul nu mai cruţă,
face din frunze cruci
şi le spulbera în patru zări.
mă înclin în faţa luminii celor trecuţi
şi îmi aştept cuminte rândul
în noaptea viselor absurde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu